Cum a încercat un șofer să păcălească polițiștii din două state. A fost prins de polițiștii de frontieră botoșăneni

A încercat să păcălească autoritățile din două state, dar s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere, însă dreptul acestuia de a conduce figura în bazele de date ca fiind suspendat.

În data de 12 martie a.c., în jurul orei 13.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în calitate de șofer al unui autoturism, înmatriculat în R. Moldova, un bărbat, cu dublă cetățenie, în vârstă de 52 de ani.

Acesta a prezentat la control, pe lângă documentul de călătorie, un permis de conducere, eliberat de către autoritățile din Republica Moldova.

„Colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului figurează o alertă operativă, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constat că dreptul acestuia de a conduce pe drumurile publice din România a fost suspendat. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că în luna septembrie a anului 2023 în timp ce se deplasa în calitate de conducător auto într-o localitate din România a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere pentru încălcarea regimului rutier, iar polițiștii au constatat că are dreptul de a conduce autovehiculul pe teritoriul României suspendat, motiv pentru care i-au reținut permisul de conducere. Ajuns acasă în R. Moldova, bărbatul a solicitat autorităților moldovene eliberarea unui nou permis de conducere, fără a menționa că acesta a fost reținut de către autoritățile române, obținând astfel în luna noiembrie 2023 un alt permis de conducere”, precizează Poliția de Frontieră.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *