Lovitură pentru români. Centralele de apartament vor fi interzise

Centralele de apartament nu vor mai fi o soluţie de încălzire pentru cei sătui de problemele din sistemul centralizat. Directiva europeană care interzice, printre altele, centralele pe gaze la bloc a fost adoptată şi urmează să devină lege.

”În 16 ani ar trebui să fie eliminate centralele termice pe gaze. Directiva a fost deja aprobată de Parlamentul European, dar că să devină lege trebuie să treacă și de Consiliul UE. Ce se urmărește? Reducerea consumului de energie și reducerea poluării. Conform noii directive, toate statele membre trebuie să renoveze 16% din clădirile nerezidenţiale până în anul 2030. De asemenea, peste șase ani, toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero. Potrivit statisticilor, clădirile sunt responsabile cu 40% din consumul nostru de energie și pentru 36% din emisiile cu efect de seră. Ca alternative, UE propune pompele de căldură care sunt mai eficiente și mai prietenoase cu mediul. Înlocuirea centralelor însă nu va fi nici ușoară, nici rapidă pentru că sunt foarte multe. În România sunt aproximativ trei milioane de centrale și nu toată lumea își permite să le înlocuiască pentru că una poate costa și 15.000 de euro. Până acum însă, deja opt țări europene au anunțat că au interzis centralele pe gaze, printre acestea numărându-se Danemarca, Norvegia sau Olanda”, potrivit Observator.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Mai multe localități din județul Botoșani rămân fără apă, din cauza unei avarii. Anunțul făcut de Nova Apaserv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *