Cum arată cel mai bogat liceu de la țară. Este o adevărată fabrică de meseriași, are fermă de vaci și teren agricol și este în județul Botoșani FOTO

Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din comuna botoșăneană Șendriceni califică sute de tineri de la țară în meserii căutate pe piața muncii și reușește să realizeze venituri de aproximativ un milion de lei, anual, din producție proprie. Este la un pas de a deveni centru de excelență.

Pentru tinerii din mediul rural, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță”, din comuna Șendriceni, județul Botoșani, este singura cale de a scăpa de sărăcie, dar și de a învăța o meserie. Aici elevii sunt pregătiți în ateliere moderne, de către profesori calificați, pentru a deveni profesioniști în cele mai căutate meserii de pe piața muncii.

Elevii fac practică, prin parteneriate cu cei mai puternici fermieri din zonă, cu ateliere auto sau restaurante, pe utilaje moderne, direct în câmpul muncii. Cei mai buni ajung să facă practică și în Italia, Portugalia sau alte state europene.

Tractoriști,bucătari și mecanici auto în liceul cu tradiție seculară

Liceul Tehnologic din Șendriceni are o tradiție de peste o sută de ani și funcționează într-un vechi conac boieresc. Clădirea a aparținut familiei Cănănău și a fost donat statului pentru a o transforma în școală. În perioada interbelică, liceul de astăzi a fucționat ca școală pedagogică, formând învățători.

Odată cu venirea comuniștilor la putere, a fost transformată în liceu tehnologic. Până la sfârșitul anilor 90 a cunoscut vremuri tulburi, cu întreruperi de activitate dar și cu o scădere a calității educaționale. Au fost perioade în care la Șendriceni ajungeau elevii care nu reușeau să ajungă la liceele teoretice.

În ultimele decenii, Liceul „Alexandru Vlahuță” a reușit să se reinventeze. S-a transformat, cu investiții, într-una dintre cele mai importante unități de învățământ din mediul rural din România, mai ales la nivel tehnologic. Schimbarea s-a produs odată cu reorientarea către școala profesională, dar și către profilurile care să producă meseriași cu căutare pe piața muncii.

Pentru tinerii din mediul rural a fost o adevărată mană cerească, întrucât cu meseria învățată puteau să-și câștige pâinea atât în România, cât și în străinătate.

„Liceul a devenit un brand tocmai fiindcă am înțeles să trebuie să le oferim tinerilor o meserie căutată pe piața muncii. Când termină studiile, primesc o diplomă, dar și abilitățile necesare pentru a-și câștiga oriunde pâinea”, spune Viorel Dohotaru, directorul Liceului Tehnologic.

La Șendriceni, au fost puse la dispoziția elevilor profiluri precum mecanic auto, mecanizator auto (n.red. – tractorist), bucătar, tehnician veterinar, instalator, tâmplar și multe alte meserii căutate pe piața muncii.

„Sunt 15 clase pe profil tehnologic-liceu, iar alte 15 clase la nivel de școală profesională. Pregătim prin şcoala profesională elevi pentru meseriile: mecanic auto, mecanic agricol, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, brutar patiser şi de produse făinoase, ospătar, chelner şi tâmplar universal. Oricare dintre aceste calificări îi permite absolventului să se angajeze sau să-şi deschidă o afacere în domeniu”, spune directorul liceului.

Dotări de top și practică în câmpul muncii

De-a lungul timpului, liceul a beneficiat de numeroase dotări, cu investiții masive. Au fost făcute ateliere de mecanică agricolă, de mecanică auto, de tâmplărie și instalații. De asemenea, s-au amenajat o bucătărie ultra performantă pentru practica bucătarilor și ospătarilor și un laborator pentru determinări. Nu lipsesc nici simulatoarele auto. Un avantaj demn de luat în seamă este că cei de la profilurile auto și mecanică agricolă fac gratuit școala de șoferi.

Sălile de clasă sunt, de asemenea, bine dotate cu videoproiectoare, mobilier și materiale didactice noi.

„În halele de practică avem autoturisme, utilaje agricole. Îi punem și le desfac şi le reansamblează de zeci şi sute de ori până învaţă temeinic. Le știu ca pe ”Tatăl Nostru”. Aici se învaţă cu adevărat meserie“, spune un maistru instructor de mecanică auto.

De altfel, mulți elevi ai liceului au avut rezultate la olimpiade naționale tehnologice, dar sunt apreciați și după absolvire.

„Mulți au ajuns mecanici buni, căutați. O parte și-au făcut propriile ateliere”, mărturisește același instructor. Totodată, elevii fac practică pe utilaje de ultimă generație la fermieri, dar și la restaurante sau ateliere auto.

„Trebuie să meriți ca să ajungi la școala profesională”

Aceste facilități fac ca liceul din Șendriceni să fie extrem de căutat. Aici învață 800 de elevi din toate comunele județului. Anual, se organizează admitere pentru că sunt peste 1.300 de candidați, iar admiterea la școala de meseriași este considerată o adevărată onoare.

„Trebuie să meriţi ca să ajungi la profesională. Am fost nevoiţi să organizăm concursuri pentru departajare, atât de mulţi candidaţi am avut”, mărturisește directorul. În momentul de față, cu ajutorul Consiliului Județean, prin PNRR, liceul va fi modernizat și tehnologizat cu aparatură de ultimă generație, în valoare de patru milioane de lei, tocmai pentru a deveni, oficial, centru de excelență în educația tehnologică și agricolă, la nivel național.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Un milion de lei profit anual

Liceul Tehnologic din Șendriceni este una dintre putinele instituții de învățământ din România care produce suficienți bani prin resurse proprii pentru a-și putea plăti toate facturile și dotările, adică este autosustenabil, lucru extrem de rar în țara noastră. Are propria fermă de vaci, dar și o suprafață de peste 50 de hectare de teren agricol cultivat și lucrat cu utilaje proprii si cu elevii liceului care fac astfel practică.

Din produsele agricole și lactate, instituția reușește să scoată un profit anual de un milion de lei.

„Produsele agricole, dar și laptele de la ferma de vaci le vindem și investim apoi banii în dotările liceului. În campaniile agricole lucrează elevii practicanți ”, explică directorul.

Elevii participă alături de profesori la arat, semănat și treierat.

Potrivit directorului unității de învățământ, toți elevii de la profilul de tehnician veterinar au grijă, în perioada de practică, de vacile de lapte, sub supravegherea maiștrilor, iar laptele este recoltat prin metode moderne și trimis zilnic către procesatori. Toți banii sunt reinvestiți pentru baza materială, dotări moderne ale liceului și pentru furajarea vitelor, mai spune directorul, scrie adevarul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *