Încă un cunoscut om de afaceri din Botoșani și-a depus adeziunea la PNL. „Sunt convins că mă îndrept în direcția potrivită”

Încă un cunoscut om de afaceri din Botoșani și-a depus adeziunea la Partidul Național Liberal (PNL). Este vorba de omul de afaceri Cristian Alexuc, cel care patronează grupul de firme Aquaterm, care și-a anunțat, luni, intrarea în filiala din Botoșani a PNL.

Acesta a scris pe contul său de Facebook că alege să se implice „activ în proiectele benefice comunității din Botoșani și cetățenilor din întreaga țară” și să participe „la dezvoltarea sustenabilă și reziliența economică”, dar și să își pună „priceperea în slujba societății”.

„Vă împărtășesc o hotărâre importantă pe care am luat-o recent în viața mea politică, motivat de dorința de a contribui la construirea unei Românii mai bune. După o perioadă de reflecție profundă asupra parcursului meu antreprenorial, m-am retras din Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor din România. Cu toate că decizia nu a fost confortabilă, sunt convins că mă îndrept în direcția potrivită. Fac parte dintre oamenii care promovează inițiativele antreprenoriale și inovația în domeniul guvernării, de aceea m-am alăturat Partidului Național Liberal – filiala din Botoșani. Organizația este orientată spre valori precum libertatea, progresul și responsabilitatea individului, o ideologie cu care sunt în totalitate compatibil. Cei 27 de ani de experiență antreprenorială și viziunea personală sunt aporturile cu care ader la misiunea PNL de a instaura o guvernare mai eficientă și mai transparentă”, a spus Alexuc.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *