Un botoșănean, reprezentantul unei asociații de fermieri, a fost trimis în judecată pentru înșelăciune

foto: fermierinformat.ro

Un bărbat din Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru înșelăciune în formă continuată. Acesta a falsificat mai multe acte și înscrisuri pe care le-a prezentat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a obține fonduri europene.

Pentru faptele sale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a bărbatului.

În perioada 2013-2020, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente (declarații, tabele, etc.), întocmite chiar de el, prin care ar fi atestat în fals îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile în cadrul schemelor de plată din sectorul agricol. Consecința acestor demersuri ar fi fost obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri în cuantum de 281.235 lei din bugetul Uniunii Europene, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, spun procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *