Se caută un nou șef în Inspectoratul de Poliție din Botoșani. Candidatul trebuie să fie ofițer

ijp Botosani, stiri, politie, botosani

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani organizează concurs pentru ocuparea unei funcții de șef serviciu la Serviciul de Investigații Criminale. Concursul va avea loc pe 11 aprilie, iar candidații trebuie recrutați din rândul ofițerilor cu gradul minim de inspector de poliție.

Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Dosarele de candidatură se depun până pe 15 martie la sediul IPJ Botoșani.

Condiții generale și criterii specifice:

a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Cerințele postului: 
  • gradul profesional: inspector de poliţie
  • pregătire de bază: – pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor în sistem Bologna: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
    – pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem Bologna: studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare.
  • pregătire de specialitate: – studii superioare de lungă durată/studii postuniversitare sau studii universitare de master în domeniul management sau în specialitatea studiilor funcţiei de bază.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: – să aibă/să obţină avizul procurorului general al PICCJ pentru obţinerea calităţii de organ al poliţiei judiciare;
    – să aibă /să obţină certificat de acces la informaţii clasificate nivelul ” Strict secret”
    – să deţină permis de conducere categoria „B”
    – să aibă /să parcurgă programul de pregătire specifică, corespunzător categoriei de misiuni şi activităţi desfăşurate de structura din care face parte, necesar conducerii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară aflate în folosinţa structurilor MAI (conform OMAI 128/2018) – Nivelul I
  • vechime în muncă/din care în MAI: 3 ani/3 ani
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 2 ani
  • vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs: 3 ani
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: corespunzătoare, conform baremelor medicale din Ministerul Afacerilor Interne
  • trăsături psihice şi de personalitate: apt psihologic pentru solicitările postului
Dată limită depunere dosar: 15.03.2024, ora 16:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *