Investiție în zona industrială din Botoșani! O fostă fabrică devine magazin și depozit

sediu vinalcool botosani
Sediul din Botosani al Vinalcool

O fostă fabrică din municipiul Botoșani se transformă în magazin și depozit. Este vorba despre fosta fabrică Vinalcool din zona industrială, de pe strada Manolești Deal nr.21, în care societatea comercială Galicom Botoșani SRL va face o investiție consistentă.

Aceasta a depus deja documentația pentru Planul Urbanistic de Detaliu, la Primăria Botoșani, pentru „construire hală metalică cu destinația depozitare produse alimentare și industriale”. Este vorba despre o parcelă de teren de 11.034 de metri pătrați, iar hala va avea o suprafață de 3.024 mp.

În momentul actual pe amplasament există un pavilion administrativ cu suprafață construită de 154,11mp și un post Trafo cu o suprafață construită de 27,38mp. Amplasamentul dispune de următoarele utilități edilitare: rețea de apă, rețea de canalizare, rețea de gaz și rețea de energie electrică.

Hala metalică cu funcțiunea de depozitare va avea un acces controlat din strada Manolești Deal, iar adiacent drumului din cadrul sitului se vor realiza 14 locuri de parcare pentru angajați.

„Investiția va îmbunătăți aspectul arhitectural al amplasamentului, iar societatea comercială ce își va desfășura activitatea va oferi noi locuri de muncă și noi oportunități prin accelerarea dezvoltării din zonă”, se arată în memoriul către Primărie.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *