ISU Botoșani organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să urmeze cursurile de salvator. Vezi cum poți să te înscrii!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să urmeze cursurile în cadrul Programului național „Salvator din Pasiune”.

Dosarele pot fi depuse în perioada 11 – 29 martie a.c., de luni până joi, în intervalul orar 08:00-15:00 și vineri, între orele 08:00-12:00, la sediul ISU Botoșani din municipiul Botoșani, strada Calea Națională, nr. 28 A.

Pregătirea voluntarilor va începe din data de 6 aprilie a.c., fiind coordonată de către specialiști în domeniul pregătirii pentru intervenție și reziliența comunităților. Cursul introductiv (24 de ore) se va desfășura în zilele de sâmbătă și duminică, iar cel de prim ajutor de bază (30 de ore) de luni până vineri.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

• să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;

• să fie apți din punct de vedere medical;

• să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni, cu intenție;

• să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Dosarul voluntarului trebuie să conţină:

– cererea de înscriere (descarcă aici: https://www.isubotosani.ro/informatii.html#salvator-din-pasiune ;

– certificatul de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie după actul de identitate;

– avizul psihologic cu mențiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”;

– actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

– adeverinţa medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos;

– acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani (descarcă aici): : https://www.isubotosani.ro/informatii.html#salvator-din-pasiune ).

În cei opt ani de la debutul proiectului “Salvator de Pasiune”, la nivelul județului peste 200 de botoșăneni s-au pregătit în acordarea primului ajutor, alături de paramedicii SMURD și au parcurs etapele specifice pentru însușirea noțiunilor de descarcerare și a operațiunilor de salvare, transmite ISU Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *