Tânăra din Botoșani, cea mai bună halterofilă din România, a dus o luptă grea în viața personală. „Nici eu nu știu cum am trecut peste”

Foto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia

Loredana Toma, 28 de ani, cea mai bună halterofilă din România, se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Paris, acolo unde, neoficial, sportiva de la Rapid e calificată, după ce a câștigat două medalii de aur la Campionatele Europene de la Sofia.

„Nu am avut o presiune în privința calificării, abia aștept, sincer, să se tragă linie în aprilie ca să fiu oficial calificată, iar mai apoi rămâne lupta pentru medalie”, mărturisește Loredana Toma, multiplă campioană mondială și europeană la haltere.

Loredana pare de neclintit, însă viața a fost adesea dură cu ea. Sportiva vine după o perioadă în care a dus o luptă grea în viața personală. Depresia aproape că a forțat-o să renunțe la sport.

„Nici eu nu știu cum am trecut peste, poate prin dorința mea de a nu renunța. De foarte multe ori m-am gândit să mă las, dar m-am și răzgândit tot de atâtea ori. Și cu depresia mi-a fost greu, dar tot prin antrenament am reușit să trec peste. Am plâns în acea perioadă cât pentru toată viața adunată la un loc”, spune ea, conform sportsnet.ro.

A tras din greu în fiecare moment, a învins durerea și a continuat să lupte pentru visurile ei:

„Palmele mele sunt OK, m-am obișnuit și cu durerea asta, nu a existat o zi în care să nu am bășici și bătături în ele. Cred că încă vreo 5 ani după ce mă las și apoi o să am niște palme de om normal. Tot corpul mă doare, genunchi, spate, umeri”.

La precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, deși calificată și favorită numărul unu, tânăra nu a mai ajuns, dar nu din vina ei. În 2021, România a fost suspendată un an din toate competițiile internaționale din cauza dopajului.

Loredana povestește că, pe lângă dezamăgirea de a nu putea fi prezentă la competiție, a avut și probleme fizice: „Am avut o perioadă foarte proastă imediat după Tokyo, iar apoi în 2023, am avut o accidentare destul de gravă, care m-a ținut pe bară vreo 6 luni. Bazin, șold, inghinal, fesieri, toate la pachet. Acela a fost un alt moment foarte greu și chiar am crezut că acolo va fi finalul dar din fericire am trecut și peste asta”.

„Nu am lipsit de la antrenamente, știam că o să câștig campionatul mondial, niciodată nu am fost mai sigură pe mine în privința unui concurs sau în privința unui titlu. După toată dezamăgirea aceea, simțeam că urmează să fac ceva mare”. Loredana Toma.

La finalul lui 2022, românca a devenit dublă campioană mondială la categoria de 71 de kilograme, la stilul smuls, și la total cu 119, respectiv 256 de kilograme.

La competiția din Columbia, sportiva legitimată la Rapid București a stabilit un nou record mondial la smuls. Halterofila în vârstă de 28 de ani a câștigat ultimele 6 ediții ale campionatelor europene și are în palmares 17 medalii de aur la smuls, aruncat și total.

Toma va mai bifa, în aprilie, o cupă mondială care îi va aduce oficial calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Românca este în primele 5 sportive la categoria sa în ierarhia mondială în urma căreia se vor împărți biletele de Paris, performanța de la Campionatele Europene aducându-i puncte în acest clasament. La Jocurile Olimpice se acordă puncte doar la total, nu și aruncat și smuls.

„O evoluție fără greșeală și apoi medalia. Voi face tot ce îmi stă în putință să mă întorc cu ea de la Jocurile Olimpice de la Paris”, spune Loredana.

Sursa:gsp.ro

Google New Urmareste-ne pe Google News

Tragedie! Un bărbat din Botoșani a murit în timp ce dirija traficul pentru lucrările unui drum. Cum s-a produs nenorocirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *