Peste 3.000 de elevi din Botoșani vor susține simularea la Bacalaureat. Luni încep probele scrise

Luni, 4 martie 2024, începe simularea probelor scrise ale examenului național de  bacalaureat 2024. La nivelul județului Botoșani, simularea se va organiza în 28 de centre de examen și va implica participarea a 3019 elevi, după cum urmează:

Proba obligatorie E a):

  • Limba si literatura romana – profil real: 2154 elevi;
  • Limba si literatura romana – profil uman: 865 elevi.

Proba obligatorie a profilului E c):

  • Istorie: 1034 elevi;
  • Matematică tehnologic: 893 elevi;
  • Matematică pedagogic: 79 elevi;
  • Matematică științele naturii: 593 elevi;
  • Matematică matematică-informatică: 420 elevi.

Proba la alegere E d):         

  • Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană: 962 elevi;
  • Biologie vegetală și animală: 273 elevi;
  • Chimie anorganică tehnologic: 3 elevi;
  • Chimie anorganică teoretic: 19 elevi;
  • Chimie organică tehnologic: 4 elevi;
  • Chimie organică teoretic: 48 de elevi;
  • Filosofie: 8 elevi;
  • Fizică real: 117 elevi;
  • Fizică tehnologic: 27 elevi;
  • Geografie: 601 elevi;
  • Informatică matematică-informatică: C/C++: 149 elevi;
  • Logică: 766 elevi;
  • Psihologie: 12 elevi;
  • Sociologie: 30 elevi.

„Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor/ competențelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se vor publica în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată.” a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat, conform procedurii Ministerului Educației. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 08:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat, iar rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri de intervenție pentru îmbunătățirea rezultatelor la examenul din vară.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *