A dat 1.000 de euro, dar s-a ales cu o problemă uriașă. Ce a pățit un tânăr verificat de Poliția de Frontieră din Botoșani!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care deținea o carte de identitate cu însemnele autorităților române, care era falsă.

Pe 2 martie a.c.,, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.

La controlul de frontieră, într-o borsetă aparținând bărbatului, a fost identificată o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia tânărului. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a luat legătura cu o firmă de avocatură ce se ocupa cu obținerea rapidă a documentelor românești. A trimis firmei documentele necesare obținerii cetățeniei și suma de 1.000 de euro, iar în cursul anului trecuta primit cartea de identitate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *