Decizie finală! Un polițist de frontieră, care a accidentat mortal un botoșănean, a scăpat de pușcărie

Un polițist de frontieră, care a accidentat mortal un botoșănean, a scăpat de pușcărie. El a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. În urma deciziei luate de Curtea de Apel Suceava, joi, bărbatul a fost achitat pentru conducere sub influența alcoolului și condamnat la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de doi ani și șase luni.

Tragedia s-a produs la data de 8 februarie 2019, pe DN 29A, Dorohoi-Suceava, pe raza comunei Zvoriștea. Potrivit procurorilor, polițistul circula la volanul unui Peugeot, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, pe direcția Suceava-Dorohoi, iar în dreptul localității Zvoriștea a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens invers, fiind condus de către un bărbat, în urma impactului acesta din urmă suferind leziuni care, ulterior, au condus la deces.

Victima era un bărbat de 62 de ani, din Cândești, județul Botoșani. Urmașii bărbatului nu au mai avut prețenții în cadrul procesului penal. Polițistul de frontieră a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aer expirat.

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Tragedie! Un polițist de frontieră din Dorohoi a produs un accident mortal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *