FOTO Amendă usturătoare aplicată de Garda de Mediu în urma unui control la o hală de producție din Botoșani

O amendă usturătoare a fost aplicată de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani în urma unui control la o hală de producție din Cătămărăști Deal. Comisarii au făcut un control neplanificat pe amplasamentul respectiv și au constat că deșeurile provenite din lucrările de construcții erau incendiate.

„Ca urmare a unui control neplanificat o echipă de comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani a constat că pe un amplasament pentru care APM Botoșani a emis decizia etapei de încadrare pentru realizarea proiectului ” Diversificarea activității societății, prioritatea de investiții 2.2- sprijinirea creării și extinderii capacităților de producție și dezvoltarea serviciilor, construire hală de producție pentru tâmplărie, branșamente utilități, accese, amenajare parcare” se eliminau prin incendiere deșeuri provenite din lucrări de construcții, respectiv: polistiren expandat, resturi plăci rigips, vată minerală izolantă în amestec cu alte deșeuri care nu au putut fi identificate, acestea fiind incendiate în totalitate”, precizează Garda de Mediu.

Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două sancțiuni: un avertisment și o amendă de 50.000 lei. Totodată s-au stabilit în sarcina operatorului economic măsuri cu termen în vederea conformării la legislația de mediu.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *