Amenzi în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Protecția Animalelor, în trei comune din Botoșani

Au fist date amenzi în urma unei acțiuni a polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor în trei comune din Botoșani. La data de 22 februarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și a condițiilor de deținere a exemplarelor canine cazate sau adoptate de la nivelul adăposturilor publice de către persoane fizice sau persoane juridice.

Activitățile au fost desfășurate pe raza comunelor Suharău, Cristinești și George Enescu, fiind  verificate atât unitățile administrativ teritoriale cât și persoanele fizice cu privire la care existau date că dețin exemplare canine și  nu respectă legislația incidentă protecției animalelor.

În urma nergulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 de lei, pentru nerespectarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, nerespectarea prevederilor legale privind câinii periculoși sau agresivi, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Încă un medic părăsește Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Despre cine este vorba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *