Doi tineri din Botoșani, încătușați de jandarmi după ce au agresat personalul de pe ambulanță. Un alt botoșănean, amendat la UPU

Doi tineri din Botoșani au fost încătușați de jandarmi, după ce au agresat personalul de pe ambulanță.

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat joi dimineață pe strada Viilor din municipiul Botoșani, la solicitarea prin apel 112 a personalului medical de pe o ambulanță.

Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au fost imobilizați de jandarmi din cauza comportamentului agresiv la adresa personalului medical, care se prezentase în zonă pentru a le acorda primul-ajutor, după ce vecinii îi văzuseră pe cei doi întinși pe trotuar.

Tinerii au fost transportați de ambulanță la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, după care au fost internați pe Secția de Psihiatrie, iar jandarmii i-au sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 1300 de lei, pentru scandalul făcut și injuriile adresate. Întâmplarea a făcut ca un alt bărbat să facă scandal și să adreseze injurii personalului medical de la Unitatea de Primire a Urgențelor chiar în momentul când echipajul de jandarmerie ce insoțise ambulanța ajungea acolo, acesta fiind amendat cu suma de 2000 de lei”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.

Conform prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în cazul în care fapte precum adresarea de injurii și provocarea de scandal sunt săvârșite în incinta unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, precum și incinta unei instituții de învățământ, cuantumul amenzilor se majorează, iar sancțiunile aplicabile sunt amenzile de la 1000 de lei la 3000 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *