VIDEO! Bătaie între șapte tineri, pe o stradă din municipiul Botoșani. Au intervenit jandarmii și polițiștii

Bătaie între mai mulți tineri oprită de polițiști și jandarmi. În noaptea de sâmbătă spre duminică, jandarmul care executa misiunea de pază și protecție instituțională a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, de pe strada Maxim Gorki, a intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit brusc între șapte tineri, din care doar unul a trecut de vârsta majoratului, iar cel mai mic avea doar 14 ani, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

Jandarmul a solicitat sprijinul unui echipaj de ordine publică aflat în patrulare pe raza municipiului Botoșani, în vederea lămuririi cauzelor producerii incidentului și luării măsurilor legale.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că altercația a fost spontană, iar discuțiile în contradictoriu între două grupuri au determinat persoanele implicate să se lovească reciproc.

Ca o coincidență, o parte dintre tineri au fost legitimați anterior producerii conflictului, pe Bulevardul George Enescu, moment în care li s-a atras atenția asupra respectării normelor de conviețuire socială și implicațiilor legale ale încălcării acestora. Actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite de jandarmi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea continuării cercetărilor. Aducem la cunoștința cetățenilor că, în conformitate cu prevederile art.198 din Codul Penal, participarea la o încăierare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, cu precizarea că nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să-i despartă pe alții. De asemenea, recomandăm părinților și tutorilor legali ai minorilor să nu le permită acestora să circule la ore târzii, pentru a fi evitate astfel de evenimente nedorite, care pot avea urmări legale ce le pot afecta viitorul”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *