Criză fără precedent de medici la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani! Unii dintre aceștia refuză să facă gărzi, datorită surmenajului

Criză fără precedent de medici la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Urmare a valului de pensionări în rândul medicilor în ultimii ani, unitatea spitalicească întâmpină probleme și la efectuarea gărzilor, iar aici vorbim de Secția Pediatrie a Spitalului Județean.

Medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, spune că sunt medici care refuză să facă gărzi, din cauza surmenajului.

Având în vedere surmenajul, faptul că numărul de cazuri a crescut exponențial, efortul personalului medical este mai mare și faptul că nu avem acoperite toate posturile la Pediatrie, și nu numai la Pedietrie, pe toate secțiile spitalului, unii dintre medici, datorită problemelor și personale, și medicale, ajung să solicite chiar renunțarea la a efectua gărzi. Situația sensibilă este la Pediatrie, pentru că în ultimii ani s-au pensionat mai mulți medici. În acest moment s-au scos posturi de medici specialiști pediatri la Săveni, Darabani, cât și în municipiul Botoșani și sperăm ca în urma concursurilor care vor avea loc în viitor, să atragem personal tânăr, specialisti în pediatrie”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean.

Potrivit unei situații primite de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani, numărul de posturi normate la medici în 2023 a fost de 310, însă doar 239 activează, vacante fiind 71 posturi.

La asitenți medicali sunt normate 1305 posturi, din care ocupate 1014 iar vacante 291.

Primăria Botoșani caută să angajeze medic. Vezi unde este disponibil postul!

2 thoughts on “Criză fără precedent de medici la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani! Unii dintre aceștia refuză să facă gărzi, datorită surmenajului

  1. Refuza sa faca garzi pt ca sunt singuri.In timpul zilei mai intreaba in stanga in dreapta si poate o scoate la capat.Pai de unde sa fie medici,jumatate sunt arestati iar ceilalti au fost angajati pe spaga nu pe stiinta.Macelarii de la abatorul Mavromati.Numai Dumnezeu o sa va judece!

  2. inainte de 1989 populatia Botosaniului era de 120.000 locuitori si erau 160 medici in judet ! acum avem 70.000 locuitori si 700 de medici ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *