Comunicat PSD: Guvernul întărește sprijinul pentru fermieri cu acțiuni concrete

În contextul provocărilor continue cu care se confruntă agricultura românească, marcat de creșteri semnificative ale costurilor și de condiții meteorologice neprielnice, Guvernul României a răspuns prompt și eficient, adoptând o serie de măsuri de sprijin cruciale pentru acest sector.

Una dintre cele mai clare forme de angajament față de nevoile fermierilor români este „Creditul Fermierului”, prin care se alocă aproximativ 165 de milioane de euro pentru compensarea dobânzilor bancare. Prin această măsură, Guvernul va suporta rata ROBOR, asigurând astfel credite cu o dobândă de numai 1,95% pe an. Fiecare beneficiar este eligibil să primească până la 280.000 de euro pentru acoperirea ROBOR pe o perioadă de 5 ani, facilitând astfel accesul la finanțare esențială.

În plus, pentru a sprijini eficiența energetică și sustenabilitatea în agricultură, Guvernul a decis să achite 50% din valoarea facturilor pentru energia electrică folosită în irigarea culturilor agricole pentru anul 2024. Alături de asigurarea apei gratuite pe canalele principale de irigații, măsura stimulează utilizarea irigațiilor pentru a obține producții mai bune, contribuind semnificativ la creșterea productivității agricole.

Aceste măsuri reprezintă un angajament clar al Guvernului de susținere a fermierilor români în fața provocărilor economice și climatice. Prin reducerea costurilor financiare și operaționale, ajutăm agricultura românească să rămână competitivă și să asigure securitatea alimentară necesară populației. Deciziile recente demonstrează că suntem alături de fermierii noștri, respectând voința și nevoile lor”, a afirmat Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat.

De asemenea, Guvernul a depus un efort bugetar consistent pentru crearea unui mediu de afaceri favorabil în sectorul agricol, prin actualizarea subvențiilor la motorină, facilitarea înmatriculării utilajelor agricole, oferirea de sprijin financiar direct pentru culturi și animale. Toate aceste măsuri sunt concepute pentru a menține costurile de producție la un nivel sustenabil și pentru a promova eficiența și productivitatea în sectorul agricol românesc.

„În aceste vremuri dificile, este esențial să oferim suportul necesar fermierilor noștri, care joacă un rol vital în economia națională. Măsurile adoptate de Guvern reflectă o înțelegere profundă a necesităților justificate din sectorul agricol”, a concluzionat senatorul Lucian Trufin.

 

One thought on “Comunicat PSD: Guvernul întărește sprijinul pentru fermieri cu acțiuni concrete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *