13 baruri și restaurante din Botoșani, controlate de polițiști. Mai multe persoane au fost percheziționate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier și Serviciul pentru Acțiuni Speciale , cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor de frontieră au desfășurat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în municipiul Botoșani.

Astfel au fost legitimate peste 200 de persoane, majoritatea identificate in segmentul stradal, dintre care 18 au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere și 12 au fost sancționate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani.

Totodată, au fost dispersate 16 grupuri de tineri, predispuși la fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și au fost controlate 13 localuri publice.

Polițiștii rutieri au controlat peste 100 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valaore de aproximativ 16.000 de lei.

FOTO Accident cu victimă la Botoșani! Două mașini avariate de un șofer băut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *