Un primar de la PSD Botoșani a plecat din partid cu întreaga organizație. Ce partid a ales!

Un primar social-democrat din județul Botoșani a plecat din PSD cu întreaga organizație.  Este vorba de primarul din comuna Drăgușeni, Eugen Nechita, care a decis să plece la PNL cu tot cu consilierii locali și viceprimar. Decizia a fost luată săptămâna trecută, după ce a aflat că, aflându-se în arest preventiv, liderii PSD au vrut să îl schimbe din funcție.

„Abia aștept să vină alegerile. Îi aștept în campanie la Drăgușeni pe toți liderii PSD”, a spus Nechita.

Primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, a fost reținut, cu câteva zile înainte de Crăciun, pentru trafic de influență, fiind suspectat de implicare în dosarul angajărilor de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. După ce a ost arestat preventiv 30 de zile, botoșăneanul a fost pus în libertate, fiind plasat sub control judiciar.

În cursul anului 2020, inculpatul Nechita Eugen, ar fi pretins și primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical. Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană”, au precizat procurorii DNA.

Și-a riscat libertatea pentru 2.000 euro. Primarul botoșănean săltat de DNA pentru o promisiune

One thought on “Un primar de la PSD Botoșani a plecat din partid cu întreaga organizație. Ce partid a ales!

  1. hotul tot hot este un spagar nenorocit politician corupt adica la altii il curata de hotie? si aia suntla fel de coruptisau mai rau!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *