Managerul unei instituții de cultură, propus să facă parte din conducerea DGASPC Botoșani

DGASPCManagerul unei instituții de cultură a fost propus să facă parte din conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. Este vorba de managerul Memorialului Ipotești- Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Ala Sainenco, care a fost nominalizată de conducerea Consiliului Județean pentru a face parte din Colegiului Director al DGASPC.

Potrivit art. 14 din Regulamentul-cadru de organizare al direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, „Componenţa colegiului director al Direcţiei generale este stabilită prin hotărâre a consiliului judeţean/consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti şi este constituită din secretarul general al judeţului/secretarul sectorului municipiului Bucureşti, directorul executiv/general, directorii executivi adjuncţi/generali adjuncţi, personalul de conducere din cadrul Direcţiei generale, precum şi trei şefi ai altor servicii publice de interes județean/local.”

Componența Colegiului Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 104 din 28.04.2022.

Pentru cei trei șefi ai serviciilor publice de interes județean/local DGASPC propune menținerea lui Ady Petrușcă- șef Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al județului Botoșani, dar și desemnarea Alei Sainenco și a Gabrielei Apetria- director al Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat”
Dorohoi.

Componența actualizată a Colegiului Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani ar fi următoarea:
➢ Președinte – Bejenariu Marcel-Stelică – secretar general al județului Botoșani;
➢ Membri:
• Doina Nacu Manole – Director executiv al DGASPC Botoşani;
• Camelia Nicoleta Damian – Director executiv adjunct (economic) al DGASPC Botoşani;
• Alexandru Valentin Colbu – Director executiv adjunct (servici sociale) al DGASPC Botoșani;
• Simona Oana Dediu – șef serviciu al Serviciului Achiziţii Publice, Administrativ şi Juridic, Contencios;
• Alina Elena Ciorsac – coordonator al Compartimentului Adopţii și Postadopții;
• Ancuţa Pănescu – coordonator al Compartimentului Audit intern;
• Cristina Bulgaru – șef serviciu al Serviciului Resurse umane, salarizare și relaţii cu publicul;
• Paraschiva Manolache – coordonator al Serviciului contabilitate, planificare bugetară și management financiar;
• Irina Maria Mihalachi – coordonator al Compartimentului SSM, PSI și Managamentul calității;
• Maria Mihaela Zofotă – șef serviciu al Serviciului stabilire prestații sociale şi plata beneficii de asistenţă socială;
• Lăcrămioara Radu – coordonator al Compartimentului Programe, strategii, monitorizare, parteneriate și coordonare A.P.L.;
• Cecilia Nicoleta Spataru – șef serviciu al Serviciului pentru protecţia copilului aflat în dificultate și management de caz;
• Maria Felicia Mihai – șef serviciu al Serviciului de intervenţie pecializată pentru copil și familie;
• Daniela Coșovanu – șef serviciu al Serviciului pentru protecţia adultului aflat în dificultate și management de caz;
• Nicolae Macovei – șef serviciu al Serviciului de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi și a persoanelor adulte cu handicap;
• Alina Gheorghiu – șef centru Complexul de servicii sociale „Micul Print” Botoşani;
• Marius Cornel Pohoață – șef centru la Complexul de servicii comunitare pentru copilul și adultul cu dizabilităţi Sf. Spiridon” Botoşani;
• Elena-Cristina Rusu – șef centru la Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale „Şansa Mea” Botoşani;
• Georgiana Carmen Piloș – şef centru la Complexul de servicii sociale Botoşani;
• Lăcrămioara Burduja – șef centru Complex de servicii sociale „Sf. Nicolae” Truşeşti;
• Mihaela Onofrei – şef centru la Complexul de Apartamente „Amicii” Dorohoi;
• Daniela Maria Ionescu – șef centru la Complexul de Apartamente „Casa Mea” Dorohoi;
• Mircea Lorin Crihan – șef centru la Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate „Speranţa” Pomârla;
• Marius Leonardo Oroșanu – șef centru la Complexul de case de tip familial „Sf. Mina” Botoșani;
• Carmen Marcela Pohoaţă – șef centru la Centrul de abilitare și reabilitare pentru Persoane adulte cu dizabilităţi „Lucie Lecomte” Botoşani;
• Roxana Mihai – șef centru la Centrul de Îngrijire și Asistentă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi,”Sf. Ioan” Bucecea;
• Dănuţ Cişlariu -şef centru la Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Adășeni;
• Emil Sticea – șef centru la Centrul de ingrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Sf. Daniel” Leorda;
• Iulian Azoiţei – șef centru la Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Dorohoi;
• Daniela Molie – şef centru la Centrul de Îngrijire si Asistentă pentru Persoane Adulte cu dizabilităţi Dersca;
• Marinela Pavăl – șef centru la Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Ionăşeni;
• Cătălin Leizeriuc – șef centru la Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Stăuceni;
• Liliana Baltariu – șef centru la Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Truşeşti;
• Micșunela Curecheriu – șef centru la Centrul de ingrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Botoșani;
➢ Sainenco Ala – manager al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”;
➢ Apetria Gabriela – director al Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi;
➢ Petrușcă Ady – șef Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al județului Botoșani

One thought on “Managerul unei instituții de cultură, propus să facă parte din conducerea DGASPC Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *