FOTO Elevii și profesorii de la „Predagogic” au sărbătorit Ziua Unirii într-un mode inedit. Au fost expuse trei  ,,cărți”, în culorile drapelului național, create de către elevii fiecărui ciclu de studiu

Marți, 23 ianuarie 2024, inimile cadrelor didactice și ale elevilor de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga” Botoșani au vibrat la unison în cadrul activității care a marcat finalizarea Proiectului educațional ,,Unirea generațiilor PEDA”, sărbătorind Ziua Unirii Principatelor Române, amintind de trecut, bucurându-se de prezent și privind cu speranță către viitor.

Proiectul, coordonat de către conducerea unității școlare, cadrele didactice de la învățământul primar, profesorii de istorie, profesorul de muzică și d-na bibliotecar a școlii, a dorit să trezească în sufletul copiilor sentimente înălţătoare de dragoste şi preţuire a valorilor patriotice.

În prezența invitaților de la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Inspector școlar general adjunct, Prof. Bălăucă Maria Cristina, Inspector școlar general adjunct, Prof. Manolache Ciprian și Inspector școlar – învățământ primar, Prof. Șchiopu Olguța, elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal au prezentat informații despre importanța evenimentului istoric, scenete, poezii și cântece pe această temă.

Cu acest prilej au fost expuse trei  ,,cărți”, în culorile drapelului național, create de către elevii fiecărui ciclu de studiu, cărți ce au prezentat trecutul, prezentul și viitorul românilor, raportate la această sărbătoare națională. Sensibilizați de vocile deosebite ale elevilor din corul Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga”, conduși de d-nul prof. Palade Laurențiu, ce au intonat ,,Hora unirii”, participanții la activitate, de la mic la mare, elevi, profesori, invitați, au dansat hora unirii a românașilor de la PEDA.

Să ne reamintim permanent promisiunea făcută de către ,,Românașii de la PEDA”:

Noi, românii cei mai mici,

Am venit astăzi aici

Să vorbim despre Unire

Cu mult drag și dăruire.

 

Vă promitem tuturor

Că vom duce-n viitor

Tot ce ne-au lăsat strămoșii

Pân` și la copiii noștri.

 

Avem datoria sfântă,

Pentru-a noastră țară scumpă,

Să-nvățăm să ne iubim

Și mereu uniți să fim.

 

Hai, români, mai buni să fim

Și în pace să trăim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *