Și-a atacat soția cu cuțitul, când a aflat că femeia vrea să divorțeze. Bărbatul din Botoșani și-a aflat, astăzi, pedeapsa definitivă

Un bărbat din municipiul Botoșani și-a atacat soția cu cuțitul, când a aflat că femeia vrea să divorțeze. Gestul său a fost pedepsit cu nu mai puțin de 11 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost luată, luni, de Curtea de Apel Suceava.

Bogdan Iulian, de 56 de ani, a beneficiat de o reducere a pedepsei, de la 20 de ani, cât dictase inițial Tribunalul Botoșani, la 11 ani. El va trebui să plătească daune morale de 20.000 de lei copilului său, în condițiile în care soția pe care a înjunghiat-o nu s-a constituit parte civilă.

În luna septembrie 2022, botoșăneanul și-a înjunghiat soția în timp ce aceasta dormea. El a atacat-o de mai multe ori cu cuțitul, ca urmare a faptului că aceasta intenționa să divorțeze. La scurt timp după săvârșirea faptei, a vrut să fugă, dar a fost prins la scurt timp de polițiști.

Solutia pe scurt:

Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Bogdan Iulian împotriva sentinţei penale nr. 181 din data de 10.10.2023, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. 186/40/2023. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul Bogdan Iulian la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare (în loc de 20 de ani închisoare) și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n – dreptul de a comunica cu persoana vătămată Anonimizat 1 ori de a se apropia de aceasta – Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 422 Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce în continuare, din pedeapsa aplicată acestuia, durata arestării preventive de la data de 10.10.2023 la zi. În temeiul art. 275 alin. 3,6 Cod procedură penală, cu referire la art. 5 alin. 1 lit. a din Protocolul MJ-MP-UNBR din 17.06.2022 și art. 5 alin. 1 lit. d din Protocolul MJ-MP-UNBR din 17.06.2022, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 942 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat, ?i suma de 510 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu persoană vătămată minoră Anonimizat 2, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată azi 15.01.2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.

Botoșănean evacuat din locuință cu poliția. A avut un comportament agresiv la adresa familiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *