FOTO! Urmărit pentru infracţiuni de violenţă în familie, depistat de poliţiştii de frontieră la P.T.F. Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea infracțiunii de violenţă în familie, pe teritoriul acestui stat.

În data de 12 ianuarie 2024, în jurul orei 15.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar cu destinaţia Cehia, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 40 de ani.

”La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile italiene, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni de violenţă în familie, respectiv pentru ameninţarea şi hărţuirea fostei soţii pe o durată de aproximativ doi ani, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Italiei”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *