Tânăr de 22 de ani prins cu arme în mașină, la Bucecea. A ajuns pe mâna polițiștilor

Un tânăr de 22 de ani a fost prins cu arme în mașină la Bucecea. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, joi, pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în orașul Bucecea, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din județul Suceava. 

În urma controlului efectuat în portbagajul autoturismului, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, un pistol Airsoft, o armă Airsoft, de tip mitralieră, cu încărcător metalic introdus în armă, alimentat, 2 incărcătoare alimentate cu bile.  Urmează ca polițiștii criminaliști să stabilească cu exactitate tipul de armă, categoria din care face parte și dacă sunt supuse autorizării, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Totodată, au fost identificate mai multe bunuri susceptibile a fi folosite la comiterea de infracțiuni, acestea fiind ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.

Un singur drum din județul Botoșani a mai rămas închis din cauza viscolului. Drumarii au deszăpezit două dintre ele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *