Peste 200 de mămici din Botoșani au beneficiat de vouchere prin programul Materna. De la 1 iulie 2023, data la care a început acest program și până la 31 decembrie 2023, au fost înregistrate 216 cereri. Valoarea totală a voucherelor acordate a ajuns la 313.000 de lei.
Programul Materna este destinat femeilor însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în municipiul Botoșani. Pentru fiecare beneficiară se acordă un voucher de 2.000 de lei, bani care pot fi folosiți pentru tratamente medicamentoase și analize medicale pentru monitorizarea sarcinii. Banii sunt virați în două etape, 1.000 de lei, după săptămâna a 10-a de sarcină și 1.000 de lei, după săptămâna a 24-a de sarcină.
“Numărul cererilor înregistrate până acum demonstrează că acest program este bine primit de viitoarele mame. Programul continuă și în acest an deoarece ne dorim să sprijinim familiile care se află într-o perioadă deosebită a vieții lor și anume se pregătesc pentru venirea pe lume a unui copil”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Potrivit edilului, în proiectul de buget al DAS pe anul 2024 au fost alocați pentru acest program 900.000 de lei.
Cererile privind acordarea voucherului Materna se depun la sediul Direcției Asistență Socială a Municipiului Botoșani, aflat pe strada Săvenilor, nr.12, de luni până joi, între orele 9:00 - 15:00, sau în format electronic pe:
Cardurile sunt distribuite de către Direcția de Asistență Socială Botoșani, cu condiția prezentării actului de identitate în original.
Actele solicitate în Programul MATERNA sunt:
Viitoarele mame care doresc să acceseze etapa I a Programului MATERNA trebuie să depună documentele prevăzute la litera a) - d) în perioada cuprinsă între a 10-a și a 23-a săptămână de sarcină. Beneficiarele admise în etapa I trebuie să depună documentele prevăzute la litera e), pentru a primi banii aferenți etapei a II-a, în perioada cuprinsă între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia