Câte zile nu se spală, de fapt, după Bobotează. Preot: „Nu păcătuieşti dacă faci un duş sau pui o maşină de spălat”

În ziua de 6 ianuarie toți creștinii au sărbătorit Boboteaza, când apele din toată țara sunt sfințite și când la biserici se împarte Agheasma Mare, care trebuie să fie atent păstrată în casă, întrucât e considerată a fi un adevărat leac, pentru tot restul anului. Cu toate acestea, în popor mai există o tradiție cunoscută, care spune că după Botezul Domnului nu ai avea voie să speli opt zile la rând.

„Biserica este o mamă, care ne ajută să facem ceea ce trebuie și ce este bine să facem pentru noi și familii noastre. Avem cu toții calendarul creștin-ortodox, care are notate cu roșu zilele cu „ținere”, care înseamnă că este o sărbătoare mare, nu muncim. Asta nu înseamnă că nu punem masa, nu spălăm vasele, nu le punem la mașina de spălat, viața mea e mai frumoasă de când am o mașină de spălat vase. Normal că avem voie, putem face tot ce ține de ziua aceea, dacă eu mă duc în parc, mă schimb, mă întorc și fac un duș. Nu am păcătuit că fac un duș. Și Hristos a spus: „Tu în zi de sărbătoare nu legi gura boului care are nevoie să se hrănească”. Lucrurile pe care le faci normal pe ziua aceea nu sunt un păcat. De spălat, spălăm când nu e roșu în calendar.”, a declarat Părintele Vasile Ioana, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola.

Astfel, în timp ce multe gospodine se ghidează după zicalele „băbești”, adevărul este că poți spăla imediat cu ziua de luni, 9 ianuarie, când nu mai este sărbătoare, ne spune preotul.

„De Bobotează avem același principiu. Toate apele se sfințesc cu prezența lui Hristos în apele Iordanului și noi atunci, în ziua de Bobotează, facem mare slujbă, iar apa devine aghiazmă, dar asta nu înseamnă că tu 8 zile nu ai voie să-ți faci duș, să speli, este greșit. Noi ținem ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan, dar de pe 9 poți să speli, nu scrie nicăieri că nu poți. Întotdeauna când avem aceste tradiții „băbești” ar trebui să verifici o carte. Întotdeauna când cineva spune ceva spui: „Vreau să văd unde scrie asta”, să te informezi corect.”, a continuat acesta.

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Anunțul meteorologilor până pe 9 ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *