Vezi de unde este restaurantul închis în momentul în care organiza petrecerea de Revelion!

taptasty.com

Restaurantul închis în momentul în care organiza petrecerea din noaptea de Revelion, în urma unui control inopinat al pompierilor, este din orașul Darabani, au declarat, pentru BotosaniNews, surse din Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Numele restaurantului nu a fost făcut public de pompieri.

Locația a fost închisă pentru încălcarea gravă a normelor privind securitatea la incendiu, neavând autorizație eliberată de ISU. El va rămâne cu activitatea suspendată până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Cinci restaurante verificate de Revelion

În noaptea de Revelion, inspectorii de prevenire împreună cu jandarmii au desfășurat cinci acțiuni de îndrumare și control la localurile unde s-au organizat mese festive, informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Reprezentanții ISU Botoșani au avut în vedere respectarea capacității maxime de utilizatori prevăzută în autorizația de securitate la incendiu, respectarea cerințelor care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu, ️asigurarea condițiilor de evacuare a utilizatorilor, asigurarea dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, existența și funcționarea instalațiilor de detecție, avertizare și alarmare, a instalațiilor de stingere, a instalațiilor de iluminat de siguranță.

Pe timpul controalelor au fost constatate două deficiențe, fiind aplicate două amenzi contravenționale în cuantum de 80.000 lei pentru funcționare fără autorizație de securitate la incendiu din care una în condiții grave.

 

Local închis de pompierii botoșăneni în noaptea de Revelion. Au mai fost date amenzi de 80.000 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *