Profesorii, educatorii și învățătorii cărora le este desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare nu mai pot să se reangajeze în școli timp de șapte ani școlari

Durata de ridicare și radiere a sancțiunii disciplinare de desfacerea contractului de muncă este extinsă de Ministerul Educației pe o perioadă de șapte ani școlari, de la 12 luni, cât era în prezent. Potrivit unui anunț al instituției, „cadrele didactice sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu pot ocupa posturi didactice/catedre în învățământul preuniversitar de stat pentru o perioadă de șapte ani școlari”.

În prezent, potrivit legislației existente până la intrarea în vigoare a legii 198/2023, perioada aceasta era de maximum 12 luni, după care avea loc reabilitarea persoanei și aceasta se putea reangaja în învățământ, conform analizei Federației sindicatelor „Spiru Haret”.

Care sunt abaterile disciplinare care pot duce la sancțiunea cu desfacerea contractului de muncă, potrivit legii 198/2023:

Reprezintă abateri disciplinare ale personalului didactic de predare și se sancționează potrivit art. 210, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune:

a) faptele de violență fizică și/sau verbală îndreptate împotriva elevilor sau a colegilor;

b) orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/ elevilor;

c) manifestarea convingerilor politice și prozelitismul religios în spațiul școlar;

d) activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă;

e) încălcarea dispozițiilor legii, a obligațiilor din prezentul titlu, a normelor statutului profesiei, deciziilor obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale unității de învățământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activități de predare-învățare-evaluare cu antepreșcolarii/preșcolarii/elevii;

f) fapte de natură să aducă atingere imaginii, demnității sau drepturilor copiilor/elevilor și familiilor acestora ori să prejudicieze onoarea și/sau prestigiul unității/instituției, interesul învățământului.

Care sunt treptele de sancțiune pentru abateri disciplinare:

Articolul 210 din Legea 198/2023 prevede că sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment scris;

b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Sursa: edupedu.ro

Cât de strâmbă este legea! Cum s-a ajuns ca o mamă din Botoșani, care și-a părăsit și ignorat fiica, să primească 50.000 de euro după moartea acesteia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *