Pas important spre modernizarea Stadionului municipal din Botoșani. Amplasamentul, predat Companiei Naționale de Investiții

Sationul municipal din Botoșani va fi modernizat prin Compania Națională de Investiții. Consilierii locali se întrunesc, pe 8 ianuarie, în ședință extraordinară, pentru a vota proiectul de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Reabilitare, modernizare, dotare și extindere Stadion municipal Botoșani”.

Valoarea investiției se ridică la 160 milioane de lei și prevede, printre altele, transformarea „Municipalului” într-un stadion cu tribune acoperite, cu o vizibilitate optimă și cu o capacitate de 10 – 12.000 de locuri pe scaune. Pentru spectatori se vor asigura condiții de confort și facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Pe lângă cele sportive, stadionul va mai avea ca destinații: – săli de antrenament și recuperare pentru sportivi și terți, – spații pentru administrare-servicii (birouri), – spații comerciale și de alimentație publică, – parcaje subterane pentru evenimentele sportive și pentru locuitorii zonei

Prin dotările și amenajările realizate, complexul sportiv va putea găzdui și alte evenimente culturale sau sociale (concerte, conferințe, întruniri) ori cu caracter comercial (târguri, expoziții). În cadrul spațiilor comerciale auxiliare, pot fi amenajate magazine de articole sportive purtând însemne ale clubului.
Stadionul Municipal Botoșani a fost construit în două etape majore, astfel: în perioada 1970-1980 tribunele A(est) și B(vest) și în anii 1980-1990 peluzele C(sud) și D(nord). Actualul stadion are o capacitate de 7.600 de locuri.

Botoșănean mort la 47 de ani. I s-a făcut rău acasă și nu a mai putut fi salvat de medici

 

One thought on “Pas important spre modernizarea Stadionului municipal din Botoșani. Amplasamentul, predat Companiei Naționale de Investiții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *