Doi copii de șase ani au ajuns la spital cu răni la mâini după ce s-au jucat cu petarde

Doi copii de șase ani au ajuns la spital cu multiple răni la mâini, după ce s-au jucat cu petarde, iar acesta au explodat, potrivit News.ro.Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu au trimis, luni, un echipaj în localitatea Vurpăr, unde doi copii de 6 ani, jucându-se cu petarde, au suferit traumatisme prin explozie ale mâinilor.

”Primul copil cu un tramatism sever mâna stângă,cu afectarea a trei degete, iar al doilea cu afectare mai uşoară a mâinii”, au transmis oficialii SAJ.

Potrivit acestora, după acordarea primului ajutor, echipajul SAJ  a plecat spre spital, iar pe drum a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic.

”Un echipaj ISU cu medic a plecat la întâlnire şi apoi a însoţit echipajul SAJ, asistând copii până la sosirea la CPU Luther (Spitalul de Pediatrie Sibiu – n.r.)”, a mai transmis sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *