Superstiţii de Anul Nou 2024. Ce preparate trebuie să ai pe masa de Revelion pentru noroc şi belşug

Noaptea de Revelion, care se apropie, este plină de superstiţii. De jur împrejurul planetei, pământenii poartă ceva roşu, pun bani în buzunar, mânâncă peşte şi struguri. Cred că aşa atrag dragostea, belşugul şi norocul.

Cine mănâncă peşte de Revelion o să aibă un an grozav, spune una dintre cele mai respectate superstiţii din România. Aşa că lumea s-a înghesuit astăzi la păstrăvării.

În noaptea dintre ani, peştele şi porcul sunt nelipsite de pe mesele românilor

Indiferent dacă pregăteşti masa festivă acasă sau te duci la restaurant, există o listă lungă de alimente de succes.

”În noaptea dintre ani, nu ar trebui să lipsească din farfurie nici salata şi nu doar pentru ca este sănătoasă. Atât în SUA cât şi în Europa legumele verzi, datorită culorii semnifică satisfacţiile materiale.”, potrivit Observator

Superstiţii de Anul Nou

De Anul Nou, și roşul este la putere – aduce noroc şi fericire, aşa că nu te feri să porţi haine de această culoare.

Altă superstiţie spune că strugurii ne ajută să aflăm ce ne rezervă viitorul. Trebuie să mănânci 12 boabe – câte luni are anul – şi să îţi pui o dorinţă pentru fiecare. Dacă nimereşti o boabă dulce, va fi o lună bună. Multe credinţe sunt transmise din generaţie în generaţie, chiar dacă sună amuzant.

Sociolog: A face ritualul, oricare ar fi superstitia respectivă, tine de încredere. Are legătură cu această proiecţie a viitorului, această încredere ca noi am făcut ceea ce era in puterea noastră, acum destinul decide pe mai departe.

Chiar dacă nu garantează succesul, superstiţiile ne dau iluzia că putem influenţa destinul şi ne fac mai optimişti, spun sociologii.

Tragedie! Profesor din Botoșani, mort la 48 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *