Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost dat jos de la volan

Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost dat jos de la volan. La data de 27 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul comuna D.C. 28, în localitatea Gorbănești, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *