Tânăr prins de polițiștii de frontieră botoșăneni cu permis fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Lituania, care era fals.

În data de 23 decembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

La controlul de frontieră, persoana a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Lituania, care avea imprimate datele de identitate și fotografia bărbatului. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

”Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul în schimbul sumei de 600 de euro, întrucât permisul deţinut legal era expirat şi avea nevoie de un document valabil pentru a-şi exercita profesia. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, a precizat Minodora Răcnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *