Societatea Locativa va fi desființată. Proiectul de hotărâre, miercuri, pe masa consilierilor locali

Locativa SA BotosaniSocietatea SC Locativa SA va fi desființată. Un proiect de hotărâre aflat, miercuri, pe ordinea de zi a Consiliului Local prevede „acordarea unui mandat reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor din SC Locativa SA”. Conform proiectului: „Municipiul Botoșani, în calitate de acționar unic al SC Locativa SA Botoșani hotărăște dizolvarea, lichidarea și radierea societății”.

Astfel, se va acorda un mandat special consilierilor locali Marius Rogojinschi și Silvia Diaconu pentru a convoca Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, pentru a pune în aplicare aceste prevederi, respectiv aprobarea demersurilor necesare pentru demararea procedurii de dizolvare și lichidare.

Inițiativa de dizolvare este motivată de faptul că societatea nu mai are performanță, potrivit proiectului de hotărâre. Locativa are 53 de salariați, iar aceștia sunt conduși de nu mai puțin de opt șefi. Din datele de la Registrul Comerțului rezultă că anul trecut a avut profit zero.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *