FOTO A fost reabilitată clădirea conacului de la Staţiunea de cercetare şi practică studenţească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești. Cum arată acum

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a recepționat luni, 18 decembrie 2023, lucrările de reabilitare realizate la clădirea principală (330 metri pătrați) de la Staţiunea de cercetare şi practică studenţească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani.

Recepția lucrărilor a fost realizată de comisia de recepție, în prezența domnului Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC.

Lucrările de reabilitare și modernizare au început în data de 22 noiembrie 2022.   Valoarea acestor lucrări a fost de 2.639.260,14 lei, banii fiind primiți din fondul de rezervă al Ministerului Educației.

Clădirea stațiunii, cunoscută ca fostul conac boieresc Cordescu, a aparținut inițial boierului Dimitrie Cordescu. După cel de-al Doilea Război Mondial conacul a fost preluat de autoritățile comuniste, fiind transformat în CAP, destinație pe care și-a păstrat-o până la Revoluția din 1989.

În anul 2007, conacul cu terenul și clădirile adiacente au fost achiziționate de UAIC, fiind transformate în stațiune de practică universitară.

La Staţiunea de cercetare şi practică studenţească „Vasile Băcăuanu”, ce se întinde pe o suprafață de 21.565 metri pătrați, au fost înființate o cultură viticolă,  o livadă și o cultură de căpșuni care vor contribui la asigurarea necesarului de fructe pentru cantinele universității.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *