Vremea de Crăciun 2023. Anunțul făcut de directorul Administrației Naționale de Meteorologie

Florinela Georgescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea de Crăciun. Florinela Georgescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat, în cadrul unui interviu acordat pentru DCNews, care este probabilitatea ca de Crăciun să avem zăpadă.

„White Christmas va fi la munte. Deocamdată situația nu este foarte încurajatoare în zona de munte pentru că așa cum știm, în ultimele zile a plouat, deci pe fondul acesta de temperaturi foarte ridicate precipitațiile au fost sub formă de ploaie, inclusiv în zona montană cea mai înaltă, mai ales în Carpații Occidentali, mai ales în zona Munților Apuseni, acolo au fost și inundații. Ne așteptam la acest lucru pentru că pe lângă ploaia în sine care a fost una abundentă, ploaia acum cu stratul de zăpadă nu a făcut decât să accelereze topirea acestuia. Practic nu mai este strat de zăpadă în Carpații Occidentali, deci pe partea de vest a teritoriului.

Un val de aer polar s-a întins iar peste toată ţara. De la o zi la alta, temperaturile au scăzut şi cu 10 grade Celsius. La munte se schiază în tot mai multe locuri. În rest, meteorologii spun că nu vom avea prea curând zăpadă. Nici măcar de sărbători. De Crăciun, vremea va fi ca de Paşte.

Nici în Carpații Meridionali stratul de zăpadă nu este mare, este unul mult mai redus, aproape că nu depășește 50 de centimetri nici pe crestele cele mai înalte. În Bucovina situația este un pic mai bună, dar nu e grozav nici acolo. Ultimele zile acolo au adus precipitații mixte. (…) Și în Bucovina, și în Maramureș, de altfel cam toată zona Carpaților Orientali, ar fi o șansă pentru zilele următoare, perioada Crăciunului, ca acolo, în zona montană, faptul că aerul rece despre care vă vorbeam își va face simțită prezența în zona montană înaltă, este posibil să fie scurte episoade cu ninsoare și acolo stratul de zăpadă să devină mai consistent.

Florinela Georgescu, ANM: O incertitudine imprimată de faptul că circulația atmosferică este destul de rapidă
Vreau să vă spun că încă este o incertitudine destul de mare în privința felului cum va evolua vremea în perioada Crăciunului și mai ales înspre Anul Nou. O incertitudine imprimată de faptul că circulația atmosferică este destul de rapidă în acestă perioadă și în continuare condiționată de ceea ce se întâmplă în zona Oceanului Atlantic.

Circulații foarte active înseamnă schimbări în aspectul vremii, frecvente, la maxim 2-3 zile, și atunci o estimare pe durată lungă are o estimare cu o incertitudine destul de mare. Dar chiar și așa, cel mai probabil până în apropiere de Crăciun, deci până spre 21-22 decembrie, ne așteptăm ca presiune atmosferică pe partea de sud, sud-est a continentului și chiar spre Europa Centrală să fie una ridicată și atunci precipitațiile să fie foarte puține. La noi e o vreme destul de caldă, dar în zonele joase cu mare probabilitate de ceață, nori joși, care să de acest aspect dea vreme mohorâtă „, a spus Florinela Georgescu, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *