„Pot zâmbi şi iubi din nou” .Alexia, tânăra cu mâinile amputate, mesaj emoţionant la un an de la tragedie

foto captura video

Un nou miracol în povestea de viaţă a Alexiei, adolescenta de 15 ani din Botoșani, căreia i-au fost replantate brațele în urma unui accident rutier.

Astăzi se face un an de la accidentul în care Alexia își pierdea ambele brațe. În noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 decembrie 2022, autocarul care îi ducea pe artiști, ansamblul din care Alexia și fratele ei făceau parte, la un festival din Slobozia a derapat într-o curbă. Ce a urmat a fost cumplit.

În urma impactului, Alexia a rămas cu brațele amputate, iar timp de 20 de ore șase chirurgi, doi medici ortopezi, trei anesteziști și trei echipe de asistente, dar și Sidonia Susanu, medicul care nu s-a desprins de fată timp de 20 de ore, au făcut tot posibilul ca tânăra să fie salvată.

În cele din urmă, operația a fost un succes, şi timp de un an Alexia dat dovadă de o putere ieșită din comun în procesul de recuperare de la operația de replantare a brațelor.

La un an de la accidentul cumplit din Paşcani, Alexia îşi continuă misiunea în care ne arată că minunile sunt posibile.

Tânăra a lansat o nouă melodie „Don’t Cry”, a cărui videoclip a fost filmat la Teatrul Național din Iași. Melodia are un mesaj emoţionant si motivațional pentru a ne aduce aminte că putem depăși orice obstacol, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *