FOTO Un botoșănean doarme sub cerul liber după ce un incendiu i-a distrus locuința. „Nu doresc la nimeni ce am pățit eu”

Un botoșănean de 56 de ani a ajuns să doarmă sub cerul liber după ce un incendiu violent i-a distrus locuința. Nenorocirea a avut loc în seara zilei de 12 decembrie. Atunci, omul a pierdut absolut tot ce avea. A rămas doar cu o găină, un cocoș, o rață, o pisică și trei căței.

Viorel Munteanu, din satul Baranca, comuna Hudești, trăiește singur la marginea localității. Aici avusese o căsuță mică, fără curent electric, dar era mulțumit că avea un acoperiș deasupra capului. Muncește cu ziua prin sat și din puținul pe care îl câștiga reușea să își cumpere cele necesare astfel încât să își ducă zilele în tihnă.

Din păcate, nenorocirea s-a abătut asupra lui, iar localnicii se mobilizează cu cât pot pentru a-l ajuta să-și reconstruiască căsuța. Vor să îi facă o cameră, cu o fereastră și o ușă, astfel încât acesta să nu mai fie nevoit să doarmă sub cerul liber. Este nevoie însă de materiale de construcții, de ușă, fereastră, chiar și un pat, un dulap.

„Nu insist, dar dacă vor cei care mă văd, să ajute un om așa cum sunt eu. Nu doresc la nimeni ce am pățit eu. Asta e voia lui Dumnezeu…”, spune Viorel.

Acesta ar avea nevoie și de bolțari, grinzi, etc.

„Dacă vrea cineva să îmi dea un ajutor le mulțumesc, în numele lui Dumnezeu, cu lacrimi…. nu pot să vorbesc…”, spune aproape sufocat de lacrimi, botoșăneanul.

Cei care vor să îl ajute pot lua legătura cu Primăria Hudești sau pot suna la nr. 0730.854.639.

Pompierii au încercat să-i salveze locuința, dar în zadar

Un bărbat din localitatea Baranca a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu ce a avut loc luni seară. Acesta a reușit să iasă din construcție și să ceară ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești. Aceștia au constatat faptul că locuința, construită din lemn, cu o suprafață de aproximativ zece metri pătrați, ardea în totalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *