Un nou val de aer polar peste România! Ploi, ninsori și temperaturi negative

Un nou val de aer polar va acoperi România, iar temperaturile vor scădea simțitor în zilele următoare. Meteorologii anunță ploi în majoritatea regiunilor din țară, dar și ninsori, care vor apărea în zonele montane.

Meteorologii vorbesc despre trecerea de la o masă de aer cu caracteristici tropicale la o masă de aer cu caracteristici polare.

În zilele următoare, această masă de aer polra, care avansează treptat în vestul, nord-vestul teritoriului, și, de mâine, și în celelalte regiuni, va determina o scădere a temperaturilor.

Potrivit meteorologilor, această scădere va fi resimțită, în toate regiunile, în ziua de sâmbătă.

„Influențele tropicale vor mai fi resimțite doar astăzi, în partea de sud-est, însemnând temperaturi maxime mai mari decât normalul perioadei, anume până la 15 grade Celsius, în special în Muntenia și Dobrogea. La noapte, se va resimți o scădere în partea de vest și nord-vest a teritoriului, acolo unde temperaturile vor fi ușor negative. Mâine, temperaturile maxime se vor situa în jurul normelor, acestea pornind de la 2-3 grade până la cel mult 5-6 grade. Izolat, în extremitatea de sud-vest a teritoriului, sudul Banatului și vestul Olteniei, se pot înregistra până la 11 grade. Sâmbătă, aerul polar va fi simțit din plin, iar vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal. Dimineața, temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar peste zi, valorile maxime se vor situa între 0-1 până la cel mult 4-5 grade. Sâmbătă spre duminică, temperaturile vor fi negative în toată țara, când vor ajunge până la -4 grade, însă vor fi mai scăzute în depresiuni, spre -8 grade. Această masă de aer rece nu aduce foarte multe precipitații, însă, dacă se va întâmpla, acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, dar izolate și slabe cantitativ. În zonele mai joase de relief, ar putea să apară ploi slabe, dar și câțiva fulgi, însă fără depunere de strat de zăpadă, informează Alina Șerban, meteorolog ANM.

Alternanțele termice se vor manifesta și în București, unde cel mai rece va fi sâmbătă, cu temperaturi de 2-3 grade. Vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, temperatura minimă va fi ușor negativă, spre -3 sau -4 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *