Refuză ajutorul! Mai mulți botoșăneni preferă să doarmă în frig, în adăposturi improvizate, decât să se cazeze la Centrul Social de Urgență Botoșani

Monitorizarea persoanelor fără adăpost reprezintă una dintre prioritățile municipalității botoșănene, în sezonul rece. Polițiștii locali au demarat o amplă acțiune încă din luna octombrie și au identificat 26 de persoane care trăiesc pe străzi. Acestora li s-a comunicat că municipalitatea le asigură cazare în Centrul Social de Urgență.

În ciuda insistențelor polițiștilor locali, unele dintre persoanele care dorm în adăposturi improvizate au refuzat să meargă la Centrul Social de Urgență. Este și cazul unei persoane care și-a improvizat un loc pentru dormit pe rampa de aprovizionare a unui magazin din zona centrală a municipiului.

Având în vedere temperaturile scăzute, s-a procedat la legitimarea acesteia, fiind informată cu privire la posibilitatea de a fi solicitat sprijinul UPU pentru control medical și ulterior cazare la Centrul Social de Urgență. La momentul verificărilor a refuzat sprijinul, menționând că se va prezenta personal, în ziua următoare, la acest centru”, a transmis conducerea Poliției Locale.

Potrivit Legii asistenţei sociale, autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi administrării serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost.

În Centrul Social de Urgență sunt asigurate condiții normale de trai pentru persoanele care, din diferite motive, au ajuns să doarmă în adăposturi improvizate. Important este ca aceste persoane să accepte ajutorul nostru. În Centrul Social de Urgență trebuie respectate câteva reguli, dar consider că este în avantajul persoanelor fără adăpost să se conformeze, decât să-și pună viața în pericol alegând să trăiască în continuare pe străzi”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Centrul Social de Urgență este structură a Direcției de Asistență Socială Botoșani, se află pe Aleea Nucului nr. 8 și are o capacitate de cazare de 40 de locuri. La această dată, în Centrul Social de Urgență sunt cazate 28 de persoane, respectiv 24 de bărbați și 4 femei.

Pentru persoanele care ajung în Centrul Social de Urgență se asigură: cazare şi hrană, asistenţă şi consiliere psihologică, asistenţă medicală şi consiliere pentru promovarea sănătăţii şi educaţiei sanitare individuale, sprijin pentru obţinerea actului de identitate şi a vizei de flotant pe Centrul Social de Urgenţă Botoşani, înscriere în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani. Totodată, specialiștii din centru fac demersurile necesare pentru ca aceste persoane să obțină venitul minim de incluziune și statutul de asigurat medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *