FOTO! Concurs de educație juridică. Cine sunt elevii botoșăneni premiați!

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Asociația Voci pentru Democraţie şi Justiţie, la aniversarea a 8 ani de la înființarea  Asociației VeDem Just,  a organizat,  în data de 10 decembrie, Concursul  de educație juridică „VeDem Just Birthday Kahoot”, concurs la care au participat elevi din mediul urban dar și din mediul rural al  județului Botoșani.
Concursul a fost organizat pe platformele Kahoot și Zoom. Elevii și-au testat cunoștințele dobândite la disciplinele Educație Socială și Educație Juridică, având ca bibliografie, Ghidul ,,Elevul și Legea’’, elaborat de judecătorul  Cristi Danileț.
În urma evaluării, concurenții au fost răsplătiți cu premii în cărți, diplome și bani, conform următorului clasament:
Locul 1 – 300 lei
Andrieș Andreea – Liceul de Artă ,,Stefan Luchian’’ Botoșani
Locul 2 – 200 lei
Pîrțac Gabriel – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani
Locul 3 – 100 lei
Macsim Maria – Colegiul Național ,,A.T. Laurian’’ Botoșani
Locul 4 –Mențiunea I
Aruștii Armin – Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa’’ Botoșani
 Locul 5 –Mențiune
 Sandu Eduard – Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa’’ Botoșani.
,,Scopul concursului și al activităților de educație juridică este de a contribui la dezvoltarea comportamentului participativ al tinerilor, de a veni în sprijinul elevilor, de a  îi ajuta să îşi asume responsabilităţi, militând pentru afirmarea drepturilor lor. Ne dorim astfel, o promovare a unei culturi juridice menite să încurajeze atitudinea civică și respectul față de lege, în rândul elevilor’’,  a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc,  inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *