FOTO Trei cadre didactice de la o școală din Botoșani, la cursuri de formare în domeniul digital, în Turcia

Trei cadre didactice de la o școală din Botoșani au participat la cursuri de formare în domeniul digital, în Turcia. Este vorba despre profesori de la Școala Gimnazială nr. 1 Leorda, care, în perioada 01- 05 noiembrie 2023, au fost prezenți la Istanbul, la cursul „„Inclusive classroom through ICT”, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană.

„Școala Gimnaziala Nr. 1 Leorda a inițiat prima mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ „Our tech-Future depends on our tech-Knowledge cu nr. de referință 2023-1-RO01-KA122-SCH-000132953, coordonat de doamna prof. Blazincu Suzana Isabella. Astfel, mobilitatea a constatat în participarea a trei cadre didactice la un curs de formare in domeniul digital în Istanbul, Turcia, provider de curs fiind Asociația Edu2Grow. La cursul „Inclusive classroom through ICT” s-au format pentru includerea platformelor digitale în activitățile de învățare și activitățile practice domnul director, Prof. Ionel Cristian Florin, doamna profesor pentru învățământ primar Blazincu Suzana Isabella și domnișoara educatoare Dascălu Lorena Eliza”, precizează reprezentanții unității de învățământ.

Experiența celor trei cadre didactice a fost completată de aspectele culturale dobândite, atât prin formarea culturală inclusă în program cât și prin vizitele de lucru desfășurate la doua scoli de prestigiu din Istanbul. Aceasta mobilitate este prima dintre cele prevăzute în proiect pentru anul acesta școlar.

În ianuarie 2024, 6 elevi împreuna cu un profesor însoțitor, vor participa la o mobilitate de grup a elevilor la IES La Soledad, în Cordoba, Spania. Acestora li se vor alătura alți doi profesori aflați în job shadowing. Experiența va fi una deosebită deoarece participanții vor avea ocazia sa descopere oameni și experiențe culturale și didactice interesante, vor avea oportunitatea de a ieși din spațiul personal și de a evolua pe plan personal și profesional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *