Ce trebuie să facă șoferii în cazul unor accidente soldate cu victime. Recomandările Poliției Rutiere din Botoșani

Polițiștii rutieri din Botoșani atrag atenția asupra modului în care trebuie să se comporte șoferii, dacă sunt implicați în accidente rutiere soldate cu victime. Potrivit șefului Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Botoșani, Alexandru Ivanov, imediat după producerea unui accident, șoferii trebuie să anunțe Poliția, să nu schimbe poziția mașinii sau mașinilor implicate, să nu consume alcool și nici să părăsească locul accidentului. Oricare din cele patru fapte înseamnă infracțiune și poate fi sancționată inclusiv cu închisoarea.

Alexandru Ivanov susține că, în acest an, au fost înregistrate zece cazuri în care șoferii au părăsit locul accidentului, fără încuviințarea polițiștilor.

„Deși atrag răspunderea penală, anual în municipiul Botoșani înregistrăm cazuri în care conducătorii auto părăsesc locul producerii accidentului din care au rezultat victime omenești. Doar în anul 2023, până în prezent, am înregistrat zece astfel de cazuri. Acești conducători auto sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii prevăzută de articolul 338 din Codul penal, iar în ultima luni, respectiv noiembrie, am înregistrat trei cazuri. Din practic, majoritatea conducătorilor auto care părăsesc locul producerii accidentului și nu au anunțat organele de poliție despre eveniment motivează verbal că victimele accidentelor au declarat că nu au suferit vătămări corporale. Cu această ocazie, precizăm că vătămarea integrității corporale ori a integrității unei persoane se constată de către cadrele medicale ale unităților specializate ori de către medicii legiști și nu pot fi apreciate de către personalul neautorizat”, a declarat Ivanov..

Oficialul Poliției susține că în 2023 în municipiul Botoșani a avut loc un singur accident rutier soldat cu moartea victimei și 11 accidente soldate cu 11 persoane rănite grav. De asemenea, au fost 70 de accidente cu victime rănite ușor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *