VIDEO Tupeul l-a costat scump! Botoșănean reținut după ce a fost prins băut la volan de două ori, în aceeași zi

Un botoșănean de 51 de ani a fost prins, miercuri, băut la volan de două ori, în aceeași zi. Este vorba despre un bărbat din comuna Ungureni, care a circulat cu autoturismul în municipiul Botoșani deși consumase alcool. La a doua testare el avea o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Prima constatare a fost în jurul orelor 19.30, când i s-a reținut permisul de conducere sub influența alcoolului, iar cea de-a doua constatare a fost în jurul orelor 21.30, când a fost depistat din nou sub influența alcoolului la volan și i s-a întocmit dosar penal și pentru conducere fără permis, iar în acest moment este în Centrul de Reținere și arestare Preventivă, pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Botoșăneanul este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, dar și conducere fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *