Șofer condamnat la închisoare cu executare după ce s-a urcat beat la volan. Polițiștii botoșăneni l-au ridicat în cătușe de la domiciliu

Un botoșănean a fost ridicat în cătușe de la domiciliu și dus direct la închisoare. La data de 5 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au identificat un bărbat, de 45 de ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.

Acesta a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *