Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo

Încă o etichetă pentru produsele româneşti. DOR, adică De Origine România. Asta prevede o lege adoptată chiar azi, prin care se doreşte promovarea alimentelor autohtone. Eticheta însă nu e obligatorie, o pune cine vrea, iar pentru asta producătorii trebuie să depună un dosar la Ministerul Agriculturii.

Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo

Şi va mai avea o etichetă – DOR. POZA Adică De Origine România. Asta prevede un proiect adoptat de Parlament.

Pentru ca aceste mezeluri să primescă eticheta DOR, adică de origine România, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând, materia primă trebuie să aibă origine românescă. Mai exact, carnea să provină de la animale care au fost crescute la noi în ţară. În plus, procesarea trebuie să fie făcută tot pe teritoriul României”, informeaza Observator

Un cozonac poate primi logo-ul DOR dacă făina din care e făcut provine de la cereale româneşti, iar laptele şi ouăle de la animale crescute la noi în ţară. Şi nuca trebuie să fie tot de provenienţă românească. Stafidele, zahărul sau esenţele, dacă nu sunt autohtone, nu pot fi folosite în proporţie mai mare de 25%.

Client: Ajută clientul. Majoritatea asta vrem, produse româneşti. Tot timpul întrebăm: sunt din România?

La începutul anului viitor ar trebui să vedem şi primele produse cu eticheta DOR. Până atunci, cine vrea să aibă logo-ul pe produse, trebuie să depună un dosar la Ministerul Agriculturii pentru a obţine un certificat în acest sens.

Aurel Simion, secretar de stat Ministerul Agriculturii: E vorba de o schemă voluntară. Ajută la promovarea produselor româneşti la raft.

Ștefania Grama, proprietar băcănie: De multe ori, în piaţă, există întreruperi de trasabilitate. Clientul cumpără, dar nu ştie ce cumpără.

Client: Până la descifrezi, mai ales dacă avem şi probleme de vedere.e clar că luăm ce ne cade în mână.

În ultima perioadă au apărut mai proiecte care au propus tot felul de însemne pentru alimente. În aprilie, actualul premier spunea că vânzătorii trebuie să fie obligați să semnaleze cu tricolorul produsele românești. În mai, a fost propus proiectul adoptat astăzi. În iunie, a aprut ideea etichetării cărnii româneşti. În plus, există o etichetă şi pentru alimentele care conțin făină de gândaci, lăcuste sau greieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *