Agendă personalizată, dedicată operei și vieții lui Mihai Eminescu, editată de Memorialul Ipotești

Începând cu anul 2020, Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu” editează o agendă personalizată, dedicată operei și vieții lui Mihai Eminescu.

Agenda din anul 2020, „Eminescu – 170”, a oferit o cronologie a vieții lui Mihai Eminescu, fiind elaborată în baza surselor: Petru Creția, „Testamentul unui eminescolog”; I.E. Torouțiu, „Studii și documente literare”, Vol. IV, „Junimea”; Augustin Z.N. Pop, „Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu; Gh. Ungureanu, „Eminescu în documente de familie”; Petru Vintilă, „Eminescu. Roman cronologic”.

Textele incluse în agenda din anul 2021, „Eminescu – 171”, au avut menirea de a aminti de poezia eminesciană, selecția fiind făcută după volumul „Poesii” de Mihail Eminescu, Editura Librăriei SOCECU & Comp., București, 1884.

Fragmentele care alcătuiesc agenda din anul 2022, „Eminescu – 172”, au amintit de poezia eminesciană. Selecția a cuprins poeziile – 65 la număr –  din perioada dintre debutul lui Mihai Eminescu, în ianuarie 1866, și vara anului 1883, poezii pe care poetul le-a dat spre tipărire și „care au fost publicate toate”. Trimiterile sunt făcute în baza datelor identificate de Petru Creția în „Testamentul unui eminescolog”.

Agenda din anul 2023, „Eminescu – 173”, îl evocă pe Eminescu, pornind de la amintirile celor care l-au cunoscut. Fragmentele au fost selectate din: Gh. Bulgăr, „Pagini vechi despre Eminescu”; „Ei l-au văzut pe Eminescu”. Antologie, ediție, note bibliografice de Cristina Crăciun și Victor Crăciun; „Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani”. Selecție, note, cronologie și prefață de Cătălin Cioabă.

Semnalăm apariția agendei „Eminescu – 174” pentru anul 2024. Textele care alcătuiesc agenda au fost selectate din: „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit: corespondență inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle: scrisori din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea”. Ediție îngrijită, transcriere, note și prefață de Christina Zarifopol-Illias și „M. Eminescu: Opere XVI: Corespondență. Documentar”. Coordonator: Dimitrie Vatamaniuc.  Agenda reproduce fragmente din scrisorile dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, îndemnând cititorul la o lectură integrală a corespondenței dintre ei.

Agenda „Eminescu-174” pentru anul 2024 poate fi achiziționată de la punctul de informare din incinta Memorialului Ipotești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *