Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul piscicol. Societăți comerciale și conducători auto, verificați

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au organizat, pe 28 noiembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol.

Activitățile au vizat verificarea magazinelor care comercializează pește și produse din pește, precum și conducătorii auto care transportă astfel de produse.

Astfel, au fost controlate 7 societăți comerciale de profil și 140 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice, nerespectarea prevederilor legale privind piața produselor din sectorul agricol și abateri la regimul rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *