FOTO Accident! Un șofer a intrat cu mașina într-un copac doborât de vânt

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare la un accident rutier produs, vineri dimineață, în jurul orei 04.00, pe raza localității sucevene Clit, la ieșire spre comuna Marginea (DN2E).

Pe fondul fenomenelor meteo periculoase (vânt puternic), un arbore a căzut pe carosabil, iar conducătorul auto nu l-a observat la timp și a intrat în coliziune cu acesta, rămânând încarcerat în interiorul autoturismului.

Salvatorii au asigurat accesul către victimă, pe care au extras-o în siguranță și au predat-o echipajului medical. După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul (în vârstă de 35 de ani), conștient și cooperant, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Ulterior, pompierii au tăiat arborele și l-au îndepărtat de pe carosabil, eliberând traficul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *